LEGISLATIE PRIVIND ATESTAREA PREGATIRII PROFESIONALE DOBANDITE PE TERITORIUL ROMANIEI, IN U.E.

Ordinul nr. 134/2016 privind aprobarea Procedurii de atestare a pregătirii și experienței profesionale în scopul recunoașterii experienței profesionale dobândite pe teritoriul României de persoanele care doresc să exercite pe teritoriul unui alt stat membru al UE, SEE sau Confederației Elvețiene activitățile cuprinse în anexa IV la Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale.

Text publicat în M.Of. al României, in vigoare de la 05 februarie 2016 – Detalii

LISTA INTERMEDIARA A PROIECTELOR ADMISE DUPA SOLUTIONAREA CONTESTATIILOR, IN ETAPA CAE, RESPECTIV APROBATE/RESPINSE IN ETF PENTRU APELUL POCU/74/6/18 SCOALA PENTRU TOTI

Organismul Intermediar POCU din cadrul Ministerului Educației Naționale a publicat lista intermediară a cererilor de finanțare admise de către comitetul de soluționare contestații etapa CAE și aprobate în etapa de verificare tehnico-financiară şi lista intermediară a cererilor de finanţare admise de către comitetul de soluționare contestații etapa CAE și respinse în etapa de verificare tehnică și financiară pentru apelul de proiecte POCU/74/6/18 „Școală pentru toți”.

În baza prevederilor art. 12 alin. (1) din OUG 40/2015, cu modificările și completările ulterioare, AM POCU a luat decizia ca toate proiectele declarate admise, în urma finalizării procesului de evaluare, să fie contractate.

Conform comunicatului oficial, începând cu data de 01.11.2017 solicitanții vor fi informați, prin sistemul informatic MySmis2014+, cu privire la rezultatul evaluării tehnice și financiare. Solicitanții ale căror cereri de finanțare se regăsesc în listele atașate, dar nu au primit notificarea privind rezultatul evaluării, sunt rugați să contacteze OI POCU.

Eventualele contestații se vor depune de solicitant în MySMIS 2014+ în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii notificării privind rezultatul evaluării tehnice și financiare, potrivit pașilor descriși în documentul „Modalitatea de depunere a contestației în sistemul informatic MySMIS 2014+”.

Download

Impact Lechinta

Masuri integrate pentru îmbunatatirea situatiei socio-economice a persoanelor de favorizate din comunitatile marginalizate ale comunei Lechinta, judetul Bistrita-Nasaud”, finanţat prin POCU, Axa prioritară 4 „Incluziunea socială și combaterea sărăciei”. Vezi pagina proiectului..

Impact Teaca

Masuri integrate pentru îmbunatatirea situatiei socio-economice a persoanelor defavorizate din comunitatile marginalizate ale comunei Teaca, judetul Bistrita-Nasaud. Vezi pagina proiectului..

EVA – Evolutie, Valoare, Antreprenoriat pentru femei pe piata muncii

Dezvoltarea unui model unitar, integrat, functional si sustenabil pentru a facilita accesul a 900 de femei pe piata muncii si in mediul de afaceri la nivelul comunitatilor din 3 regiuni, asigurand promovarea egalitatii de gen si respect. Vezi pagina proiectului..

Egalitate de gen si acces in sanatate – EGAS

Formare, cercetare si constientizare pentru dezvoltarea si promovarea principiului egalitatii de sanse si de gen in sectorul sanitar din Regiunea Sud – Est. Vezi pagina proiectului..

SANSA – Sprijin pentru autocunoastere si autodepasire a situatiei de vulnerabilitate

Facilitarea accesului la ocupare si informare pentru 1140 de persoane din 3 regiuni Bucuresti Ilfov, Sud Est si Nord Est in vederea combaterii excluziunii sociale si marginalizarii persoanelor vulnerabile. Vezi pagina proiectului..

Program de interventii integrate pentru someri – certitudinea unui viitor durabil

Cresterea capacitatii de angajare pentru 840 de someri, în special someri de lunga durata, pers inactive sau aflate in cautarea unui loc de munca, precum si a persoanelor care au parasit timpuriu scoala.Vezi pagina proiectului..

Masuri inovative si flexibile pentru combaterea somajului prin utilizarea tehnologiei informatiei si comunicarii

Imbunatatirea capacitatii de ocupare pentru 1300 persoane din regiunile de dezvoltare Sud-Est a tarii, Nord-Vest, si Bucuresti-Ilfov din randul persoanelor în căutarea unui loc de muncă, a somerilor, în special de lungă durată si a persoanelor inactive. Vezi pagina proiectului..

Calificarea brailenilor – O sansa pentru viitorul judetului

Consolidarea serviciilor active de ocupare dedicate capitalului uman disponibil pe piata muncii din regiune, prin furnizarea unui sistem de strategii integrate, corelate si eficiente de dezvoltare profesionala si personala pentru prevenirea si combaterea somajului si inactivitatii. Vezi pagina proiectului..

Centrul de Consultanță și Studii Europene

Cele mai noi intrebari, comentarii si opinii privind cursurle noastre:

  • Firulete Adriana 21 November 2017 at 10:48 on OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIALÎn ce zona se ține acest curs, ce preț are? Și un nr de contact dacă se poate.
  • Obreja Ana Maria 7 January 2018 at 17:46 on TEHNICIAN MASEURBună seara, aș dori să mă informați când începe cursul de masaj..? Mulțumesc
  • Ciobanu Cristian 8 November 2017 at 8:48 on IZOLATORBuna ziua Reprezint o societate care își desfășoară activitatea în domeniul izolațiilor de tot felul , și as dorii sa
  • NEAGU COSTICA 10 November 2017 at 21:22 on JONCTOR FIBRA OPTICASUNT interesat pentru curs de calificare jonctor fibra optica. Lucrez in Germania de 2 ani dar nu am calificare. Experienta
  • calificare 8 January 2018 at 11:54 on CONTABILBuna ziua, va multumim pentru interesul acordat cursurilor noastre. Va rugam, contactati-ne, la numerele de telefon 0236419608, 0236498454, 0745080650, 0733470700,

Pentru orice sesizare sau observatie privind activitatile noastre specifice, va rugam sa ne contactati
la adresa sesizari (@) cursuriccse.ro

Unde ne puteți găsi

Sediul central:
Str. Energiei nr.24A, Galați – România

Filiala București:
B-dul Naţiunile Unite, nr 1, Bl. 108A, Sc. 1, Et. 6, Ap. C6, sector 5

Telefoane

0236419608, 0236498454, 0745080650, 0733470700, (FAX) 0236419608

Program

Luni – Vineri – orele 08-20;
Sambata – orele 08-14;
Duminica – inchis.

Copyright 2017 CCSE ©  Toate drepturile rezervate