OPERATOR LA RECOLTAREA SI TOALETAREA ARBORILOR FORESTIERI

Detalii despre curs:

Tipul cursului: calificare
Cod COR: 8141.2.3
Durata cursului: 720 de ore
Condiții de înscriere: învățământ minim obligatoriu

Descrierea/Beneficiile cursului:

Operatorul la recoltarea şi toaletarea arborilor forestieri este persoana calificată şi specializată acarei ocupaţie presupune competenţe tehnice şi organizatorice necesare executării lucrărilorspecifice de doborâre şi sortare, precum şi de formare a coroanei arborilor din parcuri şialiniamente.
În urma participării la curs veți învățasă executați următoarele operaţii principale: doborârea arborilor din masiv şi izolaţi, precum şi a acelora care vegetează în localitaţi (urbane sau rurale), sortarea masei lemnoase în produsele cele mai valoroase din punct de vedere economic, toaletarea arborilor forestieri și ornamentali din parcuri, aliniamente stradale, grădini publice, gospodării private, etc., formarea estetică a coroanelor arborilor, în raport cu arhitectura peisagistică a localităţilor.
Veti reusi, de asemenea,să utilizați ferăstraiele mecanice şi electrice, moto-unelte pentru efectuarea elagajului artificial, precum şi alte dispozitive, unelte şi instrumente de măsură ; veti putea executa tăieri de igienă la arbori ce compun zona verde, precum și lucrări de formare a coroanei arborilor în funcţie de specie, în conformitate cu arhitectura creată şi aprobată de urbanistica localităţii respective.

Competențe profesionale

Competențele pe care le veți dobândi și dezvolta sunt:

– Aplicarea normelor de securitate şi sănătate în muncă, prevenirea şi stingerea incendiilor;
– Aplicarea normelor de protecţia mediului;
– Organizarea activității proprii;
– Întreţinerea uneltelor şi echipamentelor de lucru;
– Executarea lucrărilor de doborâre a arborilor din exploatările forestiere;
– Doborârea arborilor din zone populate, aliniamente stradale, parcuri şi consolidarea arborilor valoroşi;
– Sortarea masei lemnoase;
– Elagharea arborilor;
– Toaletarea ornamentalăa coroanei arborilor din parcuri şi aliniamente;
– Determinarea volumului brut şi pe sortimente industriale la masa lemnoasă prelucrată.

OPERATOR LA PRELUCRAREA MASELOR PLASTICE

Detalii despre curs:

Tipul cursului: inițiere
Cod COR: 814203
Durata cursului: 100 de ore
Condiții de înscriere: învățământ gimnazial

Descrierea/Beneficiile cursului:

Cursul pregăteşte personal calificat, operator la prelucrarea maselor plastice în vederea executării de produse din materiale plastice termoreactive și materiale plastice termoplastice utilizate în diverse domenii: agricultură, construcţii de maşini, chimie, bunuri de larg consum, industria auto, industria electrotehnică. Produsele realizate se prezintă sub diverse forme, cum ar fi: foi, folii, pelicule, bare, ţevi, plăci, profile, conductoare izolate, corpuri goale, piese de diverse tipuri, forme şi dimensiuni presate şi injectate, ambalaje, bunuri de larg consum, etc.
Operatorul la prelucrarea materialelor plastice este capabil sã identifice și sã evite riscurile de accidentare, precum și să intervinã corect în caz de accident.

Competențe profesionale

Competențele pe care le veți dobândi și dezvolta sunt:

– Comunicarea la locul de muncă;
– Lucrul în echipă;
– Dezvoltarea profesională;
– Aplicarea normelor de securitate şi sănătate în muncă şi normelor pentru prevenirea şi stingerea incendiilor;
– Organizarea locului de muncă;
– Planificarea activităţii zilnice;
– Asigurarea calităţii lucrărilor executate;
– Pregătirea instalaţiilor, utilajelor şi dispozitivelor specifice prelucrării materialelor plastice;
– Pregătirea materiilor prime;
– Executarea produselor din materiale plastice termoactive;
– Executarea produselor din materiale plastice termoplastice.

OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL

Detalii despre curs:

Tipul cursului: calificare
Cod COR: 8263.1.1
Durata cursului: 360 ore
Condiții de înscriere: învățământ gimnazial

Descrierea/Beneficiile cursului:

Operatorul confecționer industrial operează echipamente specifice în industria confecțiilor, simple sau speciale, necesare pentru obținerea unui produs finit confecționat, din tesatura sau tricot. Operatorul este implicat în fazele de croit a detaliilor ce formează produsul finit, coasere sau asamblarea acestora și finisarea produsului obținut după coasere.
Urmând cursul ”Operator confecționer industrial”, veți învăța să croiți detaliile produselor confecționate, să lipiți termic aceste detalii și să finisați produsul după coasere.

Competențe profesionale

Competențele pe care le veți dobândi și dezvolta sunt:

– Pregătirea operaţiei de confecţionare;
– Executarea operaţiei de confecţionare;
– Finisarea produsului confecţionat;
– Controlul calităţii produselor;
– Predarea produselor;
– Întreţinerea utilajului de confecţionare;
– Comunicarea interactivă la locul de muncă;
– Desfăşurarea muncii în echipă;
– Planificarea activităţii proprii;
– Respectarea NTSM şi PSI.

OPERATOR CALCULATOR ELECTRONIC SI RETELE

Detalii despre curs:

Tipul cursului: perfecționare
Cod COR: 351101
Durata cursului: 100 ore
Condiții de înscriere: învățământ gimnazial

Descrierea/Beneficiile cursului:

Acest curs își propune să vă pregătească cu succes pentru ocupația de Operator calculator electronic și rețelecât și pentru folosirea eficientă a calculatorului în activitatea zilnică pentru a face față cu succes tuturor provocărilor acestui job, devenind astfel un candidat râvnit de mulți angajatori.
Participând la acest curs, plecând de la cunostințele de bază privind componentele calculatorului și comenzile din sistemul de operare Windows, veți dobândi competențele de a (tehno)redacta un document (Microsoft Word), de a realiza calcule complexe (Microsoft Excel), de a face prezentări business (Microsoft Power Point), de a naviga pe internet si de a comunica prin intermediul poștei electronice (e-mail, Messenger, Skype).

Competențe profesionale

Competențele pe care le veți dobândi și dezvolta sunt:

– Asigurarea funcţionării calculatorului, reţelei de calculatoare;
– Asigurarea securităţii datelor şi echipamentelor;
– Asistarea utilizatorilor;
– Întreţinerea calculatorului şi a echipamentelor;
– Instalarea şi configurarea calculatorului / reţelei de calculatoare;
– Asigurarea necesarului de componente şi materiale consumabile.

OPERATOR INTRODUCERE, VALIDARE SI PRELUCRARE DATE

Detalii despre curs:

Tipul cursului: perfecționare
Cod COR: 413201
Durata cursului: 100 ore
Condiții de înscriere: învățământ liceal

Descrierea/Beneficiile cursului:

Trăim în prezent în era informatizării, în care utilizarea calculatorului a pătruns în toate domeniile de activitate și orice organizație publică sau privată are nevoie de personal competent care sa-i gestioneze informațiile/datele. De aceea, meseria de Operator introducere, validare şi prelucrare date este foarte căutată pe piața muncii, atât în România, cât și în străinătate.

Competențe profesionale

Competențele pe care le veți dobândi și dezvolta sunt:

– Comunicarea la locul de muncă;
– Organizarea activităţilor proprii;
– Aplicarea procedurilor de calitate;
– Gestionarea suporturilor/dispozitivelor de stocare a datelor/documentelor;
– Utilizarea echipamentelor periferice;
– Utilizarea calculatorului personal;
– Asigurarea securităţii datelor şi documentelor;
– Introducerea şi validarea datelor;
– Prelucrarea datelor;
– Transpunerea datelor pe suport.

NOTIUNI FUNDAMENTALE DE IGIENA

Detalii despre curs:

Tipul cursului: instruire
Durata cursului: 2 zile
Cod COR:
Condiții de înscriere:

Descrierea/Beneficiile cursului:

Acest curs este obligatoriu pentru lucrătorii precizați mai jos, certificatul de absolvire fiind valabil 3 ani de la data susținerii examenului, neexistând condiții minime de acces referitoare la studii, vârsta sau pregătire profesională.
Cadrul legal: Ordin nr. 1225 din 24/12/2003 (Ordin 1225/2003) pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea notiunilor fundamentale de igienă; Lege nr. 98 (r1) din 10/11/1994 – Emitent: Parlamentul României. Intrare în vigoare: 27/04/2008

Competențe profesionale

Competențele pe care le veți dobândi și dezvolta sunt:

– MODULUL 1: Servicii de producție, depozitare, transport și comercializare a alimentelor, inclusiv alimentație publică și a colectivităților.
• Nivelul I se adresează managerilor, șefilor de secție, directorilor pentru asigurarea calității etc., din unitățile cu profil alimentar (producție, comercializare, depozitare, transport) și din unitățile de alimentație publică și colectivă
• Nivelul II se adresează operatorilor din industria alimentară, din unitățile de alimentație publică și colectivă și vânzătorilor în funcție de tipul de activitate (lapte și produse lactate, carne și preparate din carne, pește, pâine, produse de panificație, zahăr și produse zaharoase etc.)
• Nivelul III se adresează personalului de îngrijire din sectorul alimentar și din unitățile de alimentație publică și colectivă
– MODULUL 2: Servicii de curățenie în unități de asistență medicală, colectivități de copii și tineri,unități de cazare (hoteluri, moteluri, cabane, etc.)
• Se adresează personalului de îngrijire din unitățile de asistență medicală, colectivități de copii și tineri, unități de cazare
– MODULUL 3: Producția și distribuția apei potabile, inclusiv a apei potabile îmbuteliate.
• Nivelul I se adresează managerilor, șefilor de secție, directorilor pentru asigurarea calității etc., din unitățile de producere și distribuție a apei potabile, inclusiv îmbuteliate;
• Nivelul IIse adreseazăoperatorilor din unitățile de producție și distribuție a apei potabile inclusiv apa potabilă îmbuteliata;
• Nivelul III se adreseazăpersonalului de întreținere și reparații din unitățile de producție și distribuție a apei potabile inclusiv apa potabilă îmbuteliata.
– MODULUL 4: Servicii de îngrijire corporală
• Se adresează personalului ce oferă servicii de îngrijire corporală.
– MODULUL 5: Servicii tip dezinfecție, dezinsecție și deratizare
• Se adresează personalului ce oferă servicii de dezinfecție, dezinsecție și deratizare.

MOZAICAR MONTATOR – PLACAJE

Detalii despre curs:

Tipul cursului: calificare
Cod COR: 7132.2.1
Durata cursului: 720 ore
Condiții de înscriere: învățământ minim obligatoriu

Descrierea/Beneficiile cursului:

În cadrul cursului „Mozaicar montator-placaje” veți învăța să reparați suporturile deteriorate, să identificațimaterialele adecvate, uneltele și dispozitivele necesare executării operațiilor de placare, să realizați placaje plane și verticale, să remediați defectele sesizate, veți învăța să folosiți corect termenii tehnici de specialitate și să aplicați normele de tehnica securității muncii, cât și normele de prevenire și stingere a incendiilor.
Cursul este necesar și util celor care activează în domeniu, celor care doresc să se initieze în această meserie, precum și celor ce doresc să pornească o afacere în domeniu și sa obțină autorizațiile și avizele necesare practicării în mod legal a acestei profesii foarte căutată pe piață națională și internațională.

Competențe profesionale

Competențele pe care le veți dobândi și dezvolta sunt:

– Comunicarea la locul de muncă;
– Asigurarea calităţii;
– Dezvoltarea personală în scopul obţinerii performanţei;
– Igiena şi securitatea muncii;
– Lucrul în echipă;
– Stabilirea materialelor pentru finisaj;
– Studiul culorilor;
– Efectuarea pardoselilor din plăci şi pardoselilor turnate;
– Placaje din piatră naturală şi produse ceramice;
– Pardoseli şi placaje din mase plastice.

MORAR

Detalii despre curs:

Tipul cursului: calificare
Cod COR: 827311
Durata cursului: 360 de ore
Condiții de înscriere: învățământ gimnazial

Descrierea/Beneficiile cursului:

Ocupaţia este destinată lucrătorilor din unităţile de morărit care procesează cereale în vedereaobţinerii produselor finale de măciniş de calitate corespunzătoare.Ocupaţia cuprinde competenţele necesare pentru a recepţiona, depozita, transporta materiileprime în vederea pregătirii lor ulterioare pentru măcinare, cernere şi pentru asigurarea loturilorde calitate corespunzătoare şi ambalarea acestora în vederea depozitării sau livrării.
Atât industria de morărit, cât și de panificație sunt într-o continuă căutare de personal calificat în domeniu, “gustul și orientarea” clientilor finali îndreptându-se către produse de o calitate superioară.
În cadrul programului de formare profesională ”Morar” veți învăța cum să utilizați eficient și corect noile tehnologii de fabricare din industria de morărit .

Competențe profesionale

Competențele pe care le veți dobândi și dezvolta sunt:

– Aplicarea NPM şi NPSI;
– Aplicarea normelor de protecţia mediului;
– Organizarea activităţii proprii;
– Aplicarea normelor de igienă şi de siguranţa alimentelor;
– Întocmirea documentelor;
– Recepţia calitativă şi cantitativă a materiilor prime şi a materialelor;
– Depozitarea şi transportul materiilor, materialelor produselor finite;
– Pregătirea materiilor prime în vederea măcinării;
– Măcinarea cerealelor;
– Cernerea;
– Pregătirea loturilor de făină în vederea livrării;
– Ambalarea şi etichetarea produselor finite.

MONTATOR PERETI SI PLAFOANE DIN GIPS CARTON

Detalii despre curs:

Tipul cursului: calificare
Cod COR: 713422
Durata cursului: 720 de ore
Condiții de înscriere: învățământ minim obligatoriu

Descrierea/Beneficiile cursului:

Această ocupație are atât activități cu caracter general cât și activități specifice.
Urmând acest curs aveți posibilitatea să stabiliți, să pregătiți corect procedurile de placare, să efectuați corect lucrările de placare la pereți și tavane și să executați finisarea rosturilor.
Vă veți putea dezvolta aptitudinile necesare pentru a putea îndeplini cerințele legate de această ocupație(atenție, îndemânare, spirit de echipă, putere de analiză și decizie, corectitudine, asumarea responsabilității, etc.) și să dețineți un volum mare de cunoștințe teoretice și practice pentru a vă desfăşura activitatea în companii din domeniul construcţiilor.

Competențe profesionale

Competențele pe care le veți dobândi și dezvolta sunt:

– Desfăşurarea activităţii în echipă;
– Identificarea sarcinilor şi planificarea activităţii;
– Comunicare interactivă la locul de muncă;
– Efectuarea unor calcule matematice simple;
– Aplicarea NSM şi PSI;
– Întocmirea necesarului de materiale utilizate în montajul pereţilor şi tavanelor din ghips carton;
– Aplicarea procedurilor tehnice de execuţie şi control a calităţii;
– Stabilirea procedeului de placare;
– Pregătirea operației de montare;
– Efectuarea lucrărilor de placare la pereți;
– Efectuarea lucrărilor de placare la tavane;
– Finisarea rosturilor.

MECANIC AUTO

Detalii despre curs:

Tipul cursului: calificare
Cod COR: 7231.2.2
Durata cursului: 720 ore
Condiții de înscriere: învățământ minim obligatoriu

Descrierea/Beneficiile cursului:

Cursul este destinat lucrătorilor ce execută operații de întreținere și reparație la autovehicule rutiere, lucrătorilor care oferă o soluție optimă din punct de vedere tehnic, calitativ și economic. Mecanicul auto trebuie să dea dovadă de operativitate, săaibă o bună colaborare cu clienții și să ofere sfaturi competente în domeniul mentenanței autovehiculului.
Dupa terminarea cursului veți ști să realizați o serie de activități de întreținere a mașinilor din dotare, precum evaluarea funcțională, calitativă și cantitativă automobilelor.

Competențe profesionale

Competențele pe care le veți dobândi și dezvolta sunt:

– Comunicarea la locul de muncă;
– Lucrul în echipă;
– Asigurarea cu piese de schimb şi materiale a locului de muncă;
– Planificarea activităţii proprii;
– Diagnosticarea disfuncţionalităţilor;
– Efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie la mecanismele motorului;
– Etanşarea sistemelor: ungere, răcire, alimentare cu combustibil;
– Executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie la punţi şi suspensii;
– Executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie la sistemul de transmisie;
– Oferirea de consultanţă de specialitate;
– Utilizarea aparatelor şi echipamentelor de măsurare şi testare;
– Utilizarea sculelor, dispozitivelor şi materialelor;
– Aplicarea normelor de protecţie sănătate şi securitate a muncii, şi a normelor de prevenire şi stingere a incendiilor.

Centrul de Consultanță și Studii Europene

Cele mai noi intrebari, comentarii si opinii privind cursurle noastre:

  • Firulete Adriana 21 November 2017 at 10:48 on OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIALÎn ce zona se ține acest curs, ce preț are? Și un nr de contact dacă se poate.
  • Obreja Ana Maria 7 January 2018 at 17:46 on TEHNICIAN MASEURBună seara, aș dori să mă informați când începe cursul de masaj..? Mulțumesc
  • Ciobanu Cristian 8 November 2017 at 8:48 on IZOLATORBuna ziua Reprezint o societate care își desfășoară activitatea în domeniul izolațiilor de tot felul , și as dorii sa
  • NEAGU COSTICA 10 November 2017 at 21:22 on JONCTOR FIBRA OPTICASUNT interesat pentru curs de calificare jonctor fibra optica. Lucrez in Germania de 2 ani dar nu am calificare. Experienta
  • calificare 8 January 2018 at 11:54 on CONTABILBuna ziua, va multumim pentru interesul acordat cursurilor noastre. Va rugam, contactati-ne, la numerele de telefon 0236419608, 0236498454, 0745080650, 0733470700,

Pentru orice sesizare sau observatie privind activitatile noastre specifice, va rugam sa ne contactati
la adresa sesizari (@) cursuriccse.ro

Unde ne puteți găsi

Sediul central:
Str. Energiei nr.24A, Galați – România

Filiala București:
B-dul Naţiunile Unite, nr 1, Bl. 108A, Sc. 1, Et. 6, Ap. C6, sector 5

Telefoane

0236419608, 0236498454, 0745080650, 0733470700, (FAX) 0236419608

Program

Luni – Vineri – orele 08-20;
Sambata – orele 08-14;
Duminica – inchis.

Copyright 2017 CCSE ©  Toate drepturile rezervate